Standardul unei rase

. citat din cursul de arbitri : ” Standardul


Descrierea scrisa, precisa si detaliata a caracterelor morfologice si fiziologice definitorii unei rase, folosita ca etalon fata de care se poate aprecia valoarea unui exemplar examinat, se numeste standardul rasei. El cuprinde caracterele proprii rasei respective pe care le intrunesc marea majoritate a exemplarelor ce compun rasa. Bineinteles ca din sutele sau miile de porumbei ce apartin unei rase fiecare exemplar indeplineste in mai mare sau mai mica masura caracterele de rasa din standard. Rolul de a aprecia valoarea unui porumbel, de a realiza o ierarhie in cadrul rasei apartine arbitrilor. Aceasta activitate se realizeaza cu ocazia expozitiilor columbofile de diferite nivele: de club, nationale, internationale.
Standardul este adesea privit ca fiind idealul de neatins al rasei respective. Ideea este gresita pentru ca standardul nu precede realizarea unei rase. Aici trebuie sa facem diferenta intre a crea o rasa, care este o activitate, si a creste si ameliora o rasa, care este o alta activitate.
Cel care doreste sa creeze o noua rasa poate sa-si faca o descriere a unui porumbel utopic, poate chiar si sa-l deseneze dupa cum si-l imagineaza. Apoi prin tot felul de imperecheri savante sa obtina un numar suficient de exemplare conforme cu planul lui si diferite de orice alta rasa standardizata. In acest moment el poate solicita forului de specialitate, comisia tehnica a unei asociatii columbofile, standardizarea rasei respective. Aceasta comisie de standardizare va examina pasarile, va face masuratorile, va elabora standardul rasei. Daca rasa nou creata starneste interesul si altor crescatori, standardul va urma calea de omologare la nivel national, european ,mondial.
In cazul al doilea, crescatorul care doreste sa creasca o rasa standardizata si doreste sa fie recunoscut si apreciat ca un bun crescator al rasei, trebuie sa respecte rigorile impuse de standard. Aici nu prea mai este loc de gusturi personale si de variatiuni. Standardul este un instrument al selectiei care ne ajuta sa mentinem tipul rasei. El este tiparul in care trebuie sa mentinem porumbeii pe care ii obtinem, pentru a nu se indeparta de idealul pe care l-a obtinut creatorul sau creatorii rasei si dupa care s-a facut de fapt standardul rasei. Deci ideea in acest caz este de a conserva puritatea rasei. Poate parea un lucru simplu, dar nu este fiindca variabilitatea, aceasta calitate a fiintelor vii, face ca mentinerea tipului rasei sa fie o activitate mult mai dificila decat pare la prima vedere. “
sau : “Nu exista o perioada de timp pentru a innoi standardul, ea depinzand de la rasa la rasa. Exista rase ?clasice? la care evolutia este mai lenta, standardul suferind doar mici si rare retusuri. Acestea sunt rasele vechi, stabilizate, cu o mare omogenitate, aflate in stadiul de homozigotie si pentru care marele pericol este sa se inece ?in suc propriu? tocmai datorita prea marii omogenitati genetice. Ele au nevoie de infuzari repetate pentru a putea fi mentinute. Altele mai dinamice, mai tinere si mai pline de potential, aflate in stadiul de heterozigotie, au nevoie de stabilizare prin consangvinizari atente, pentru fixarea caracterelor valoroase. Evolutia lor este mai dinamica si standardele lor trebuie acualizate mai des.
Standardele se modifica pentru ca si gusturile estetice si canoanele de frumusete se modifica de la o epoca la alta. Nu mai avem porumbeii pe care ii aveau bunicii nostri si pentru ca avem alte pretentii estetice.
Daca in trecut rasele asa zise internationale aveau numeroase varietati regionale, in zilele noastre, datorita globalizarii, a deplasarii mai usoare a oamenilor si informatiilor, rasele devin mai omogene, un anumit standard al rasei acoperind arii geografice tot mai mari. “
.
.
"Un campion trebuie sa se debaraseze de porumbeii mediocri, trebuie sa ii vanda pe cei buni si trebuie sa pastreze pentru el doar pe cei mai buni“

.